Tabara de vara Calivita in 2012

tabara de vara calivitaÎn spiritul unei frumoase tradiţii de zece ani de zile, CaliVita va organiza şi în 2012 Tabăra de Vară Calivita, unul dintre evenimentele sale internaţionale de cea mai mare anvergură. Pe baza experienţei anilor trecuţi, organizatorii se vor strădui să îi întâmpine pe oaspeţi cu cele mai captivante şi atrăgătoare programe de până acum.

Una dintre surprizele cele mai mari ale ediţiei cu numărul 11 a Taberei de Vară CaliVita International este locul ei de desfăşurare. În 2012, Tabăra va avea loc în Bulgaria, la Sunset Resort*****, un complex hotelier de cinci stele situat pe plajele nisipoase ale litoralului Mării Negre, în staţiunea Pomorie.

Acest complex hotelier nou construit vă aşteaptă cu camere confor­ta­bile, numeroase posibilităţi de relaxare şi dis­tracţie şi servicii all inclusive. Complexul iese în evidenţă printre celelalte hoteluri de pe lito­ra­lul bulgar datorită eleganţei sale şi va fi o ade­vărată oază pentru participanţii la Tabără; în plus, se află la doar câteva minute depărtare de centrul oraşului Burgas şi de Nisipurile de Aur.

Principalul nostru scop la conceperea pro­gramului a fost ca toată lumea să fie mulţu­mită: constructorii de reţea, cei care îşi doresc să devină constructori de reţea, atât cei mari, cât şi cei mici, şi să trăiască o experienţă de neuitat ca membri activi ai unei echipe inter­naţionale, atât profesional, cât şi pentru rela­xarea lor personală. Din punct de vedere profe­sional, este important ca toţi cei care consideră CaliVita drept profesia lor de bază să participe la Tabără, fiindcă acesta este evenimentul în cadrul căruia puteţi experimenta personal puterea unificatoare şi motivantă a echipei şi familiei CaliVita.

Aici îi puteţi întâlni pe cei care au cunoscut deja succesul şi puteţi asculta sfaturile „greilor”. Puteţi face schimb de expe­rienţă cu membrii de la acelaşi nivel cu dvs. şi care păşesc pe calea succesului. Vă puteţi dez­volta afacerea la un pahar, pe marginea pisci­nei, o săptămână întreagă, fără niciun efort spe­cial, cu senzaţia de libertate pe care doar CaliVita v-o poate oferi.

Însă această săptămână înseamnă şi odihnă şi relaxare, iar noi am conceput programe care să iasă în întâmpinarea dorinţelor fiecărei persoane. Cei care îşi doresc o relaxare activă îşi vor putea măsura forţele la mai multe dis­cipline sportive, vor putea participa la excursii şi sunt bine veniţi la programele noastre de recreare. Şi anul acesta veţi putea participa la consultaţiile medicale şi de lifestyle, precum şi la analize de sânge. De asemenea, nimeni nu trebuie să lipsească de la team building, de la Olimpiada CaliVita şi de la petrecerile din fiecare seară!

Pe parcursul Taberei de Vară, puteţi achizi­ţiona produse de la Magazinul CaliVita.

Sperăm ca şi anul acesta să ne bu­cu­răm de prezenţa a cât mai mulţi parti­cipanţi! Noi ne ocupăm de tot, dvs. nu trebuie decât să veniţi şi să vă simţiţi bine!

Programul detaliat va fi disponibil în curând la sediul companiei şi pe site.

Data limită de înscriere la preţ pre­ferenţial: 25 martie 2012.

În cazul în care doriţi să vă prelun­giţi sejurul, vă rugăm să vă înscrieţi până la data de 15 martie 2012.

Una dintre surprizele cele mai mari ale ediţiei cu numărul 11 a Taberei de Vară CaliVita International este locul ei de desfăşurare. În 2012, Tabăra va avea loc în Bulgaria, la Sunset Resort*****, un complex hotelier de cinci stele situat pe plajele nisipoase ale litoralului Mării Negre, în staţiunea Pomorie.  Acest complex hotelier nou construit vă aşteaptă cu camere confor­ta­bile, numeroase posibilităţi de relaxare şi dis­tracţie şi servicii all inclusive. Complexul iese în evidenţă printre celelalte hoteluri de pe lito­ra­lul bulgar datorită eleganţei sale şi va fi o ade­vărată oază pentru participanţii la Tabără; în plus, se află la doar câteva minute depărtare de centrul oraşului Burgas şi de Nisipurile de Aur.

Principalul nostru scop la conceperea pro­gramului a fost ca toată lumea să fie mulţu­mită: constructorii de reţea, cei care îşi doresc să devină constructori de reţea, atât cei mari, cât şi cei mici, şi să trăiască o experienţă de neuitat ca membri activi ai unei echipe inter­naţionale, atât profesional, cât şi pentru rela­xarea lor personală.Din punct de vedere profe­sional, este important ca toţi cei care consideră CaliVita drept profesia lor de bază să participe la Tabără, fiindcă acesta este evenimentul în cadrul căruia puteţi experimenta personal puterea unificatoare şi motivantă a echipei şi familiei CaliVita.

Aici îi puteţi întâlni pe cei care au cunoscut deja succesul şi puteţi asculta sfaturile „greilor”.Puteţi face schimb de expe­rienţă cu membrii de la acelaşi nivel cu dvs. şi care păşesc pe calea succesului. Vă puteţi dez­volta afacerea la un pahar, pe marginea pisci­nei, o săptămână întreagă, fără niciun efort spe­cial, cu senzaţia de libertate pe care doar CaliVita v-o poate oferi.Însă această săptămână înseamnă şi odihnă şi relaxare, iar noi am conceput programe care să iasă în întâmpinarea dorinţelor fiecărei persoane.

Cei care îşi doresc o relaxare activă îşi vor putea măsura forţele la mai multe dis­cipline sportive, vor putea participa la excursii şi sunt bine veniţi la programele noastre de recreare. Şi anul acesta veţi putea participa la consultaţiile medicale şi de lifestyle, precum şi la analize de sânge. De asemenea, nimeni nu trebuie să lipsească de la team building, de la Olimpiada CaliVita şi de la petrecerile din fiecare seară!

Pe parcursul Taberei de Vară, puteţi achizi­ţiona produse de la Magazinul CaliVita.Sperăm ca şi anul acesta să ne bu­cu­răm de prezenţa a cât mai mulţi parti­cipanţi! Noi ne ocupăm de tot, dvs. nu trebuie decât să veniţi şi să vă simţiţi bine!Programul detaliat va fi disponibil în curând la sediul companiei şi pe site.Data limită de înscriere la preţ pre­ferenţial: 25 martie 2012.În cazul în care doriţi să vă prelun­giţi sejurul, vă rugăm să vă înscrieţi până la data de 15 martie 2012.

Articol preluat din revista CaliNews primavara 2012

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*